4.Bucataria frantuzeasca

Bucatarie frantuzeasca, cunoscut pentru vinuri finute si mancaruri de exceptieReţetele culinare din bucătăria franţuzească sunt delicioase, uşor de preparat şi nu necesită ingredienete exotice care să fie greu de procurat.
Reţetele de mâncare şi prăjituri din bucătăria franţuzească sunt sofisticate, savuroase şi, oriunde le-ai mânca, îţi amintesc de restaurantele de lux ale Parisului. Francezii pun accent pe ingrediente naturale, iar orice mâncare este însoţită de un vin bun, pe care ei nu îl refuză niciodată.
Bucătăria franţuzească sofisticată şi savuroasă îşi are originile în Evul Mediu când aristocraţii se delectau cu banchete interminabile în cursul cărora serveau nenumărate feluri de mâncare, toate aşezate pe masă în acelaşi timp. Nu se mulţumeau cu cantitatea şi cereau de fiecare dată mâncare preparată după reţete complicate.
Fiecare regiune a Franţei are propriile reţete culinare şi preferă ingrediente speciale. În regiunea Champagne se pune accentul pe reţetele cu vânat şi fiecare cină este stropită cu şampanie, băutură care îşi are originile în aceste locuri. În Lorraine oamenii au o slăbiciune pentru reţetele de dulceţuri sofisticate şi quiche – faimosul quiche Lorraine. În Alsacia, bucătăria franţuzească se împleteşte armonios cu cea germană, astfel că francezii beau bere în loc de vin.
Zonele de coastă ale Franţei preferă reţetele culinare pe bază de crustacee şi peşte. Fructele de mare sunt preferatele francezilor din Normandia, care mai folosesc foarte mult şi merele în reţetele de prăjituri. În Provence şi pe Coasta de Azur reţetele culinare se bazează foarte mult pe citrice, legume şi ierburi aromatice, iar din salate nu lipsesc măslinele.
Indiferent de zona în care locuiesc, francezii preferă reţete cu brânză de capră, reţete cu miel, vită şi pui. În bucătăria franţuzească se mai folosesc din plin usturoiul şi vinul, care dau un gust deosebit unei fripturi sau oricărei reţete cu carne.
Având în vedere că restaurantul, aşa cum îl ştim azi, îşi are originile în cultura franţuzească, nu ar trebui să ne mire că francezii au cei mai buni bucătari din lume, iar reţetele lor fac înconjurul globului, fiind pregătite atât de profesionişti, cât şi de gospodine.
Ca mai toate bucătăriile zonei mediteraneene, bucătăria franţuzească este bogată în ulei de măsline, legume, fructe de mare şi peste, unele din cele mai sănătoase alimente pe care le-am putea consuma. Francezii nu au nevoie de „scurtături” când vine vorba de alimentaţia lor, nu se dau în vânt după fast food şi prefera să gătească reţete tradiţionale, transmise din generaţie în generaţie. La aceasta se adaugă plăcerea de a mânca şi bucuria care cuprinde întreaga familie aflată în jurul unei mese pline cu delicii, de pe care nu lipsesc paharele cu vin, fructele şi legumele.

Cartofi franţuzeşti

Cartofi franţuzeşti

  • Timp de preparare: 40 min
  • Timpul de gatire: 40 min
  • Gata in: 1 ore, 20 min

INGREDIENTE

  • 1 kg cartofi roşii
  • 300 g brânză telemea de oaie
  • 6 ouă
  • 100 g unt
  • 100 g caşcaval
  • 100 ml smântână

PREPARARE

1. Se spală cartofii şi se pun să fiarbă în apă cu sare, acoperiţi cu un capac. După ce au fiert, se scot din apă şi se lasă să se răcească. Se curăţă de coajă şi se împart în felul următor: jumătate se taie rondele şi cealaltă jumătate se pasează cu blenderul sau cu telul special pentru cartofi.
2. Se rade brânza de oaie pe răzătoarea mică şi se amestecă cu 3 ouă crude. Celelalte trei ouă se fierb bine. Se unge tava cu unt, pe toată suprafaţa şi se pune primul strat de rondele. Peste primul strat se adaugă piureul de cartofi şi brânza amestecată cu ouăle.
3. Se adaugă ouăle fierte. Se acoperă cu un alt strat de rondele, cu caşcaval ras şi cu smântână şi se bagă în cuptor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu